Despre viata si oameni…

Ce mică sunt și ce valuri pot să fac…
de Elena Irina SPILCĂ
foto Marius SOCIU
Niciodată nu încetează oamenii să mă uimească. Se poate întâmpla chiar și după foarte mulți ani să ai surprize incredibile din partea unor indivizi, pe care aveai impresia că îi cunoști, care să îți lase un gust amar și să te scârbească.
Astăzi am avut neplăcerea, că de, nu se poate ca mereu să fie viața doar miere și lapte, iar întotdeauna trebuie să existe vreun nemernic, care să-ți facă viața grea și să te îngrețoseze, doar pentru că s-a trezit el cu fața la cearceaf, doar pentru că l-a pocnit aroganța-n cap și nu i se mai ajunge la lungul nasului, doar pentru că odată i s-a permis și vezi doamne, are impresia că totul i se cuvine și că el, și doar el este buricul pământului, iar restul universului se învârte în jurul său. Se vede treaba, că oamenii slabi, atunci când simt că nu-i pot domina pe cei mai puternici, nutresc nevoia să lanseze amenințări, să ridice tonul, mai ales atunci când sunt prinși cu mâța în sac.
Treaba s-a întâmplat, că un așa zis cunoscut, pe care am ghinionul să-l întâlnesc destul de des în drumul meu, mi-a venit astăzi cu niște pretenții aberante, cum că, ar vrea sa fac o anume treabă pentru el. Cum fiecare dintre noi are responsabilități de respectat, așa și eu, a trebuit să îi explic domnului, care în fața tuturor se dă mare familist, el însuși fiind acela, care atunci când soția întoarce puțin spatele, pentru o fracțiune de secundă, sărmanul de el a și căzut pradă tentațiilor… că ceea ce dorește dumnealui trebuie să se împlinească luând în calcul și dorința altora. De aici și până la un mic scandal nu a mai fost decât un pas. Treaba era că refuzul a venit în fața unor martori și mititelul s-a simțit lovit în orgoliul de pisoiaș (că nu pot să spun de leu)…Totul s-a încheiat cu un schimb subtil de replici, i-am comunicat frumos, că prietenia sa cu mine s-a încheiat și vom vorbi doar atunci, când va fi cu adevarat cazul, iar în rest ne vom da „buna ziua” și „la revedere”.
Acum câteva ore am citit pe peretele lui Radu Almașan un comment lăsat chiar de el în care critica foarte dur acțiunile presei. M-a amuzat indignarea lui Radu, însă pe de altă parte am înteles totul foarte bine. Mereu se va găsi unul sau se vor găsi mai mulți, care în loc să-și vadă de viețile lor penibile, se vor băga în a ta, doar pentru a fi bagați și ei putin în seamă, chiar dacă asta ar însemna să se trezească înjurați. De, pentru unii demnitatea nu există în vocabularul de zi cu zi, darămi-te în comportamentul cotidian. Mai există și posibilitatea de a face aceste mizerii pur și simplu pentru a provoca răbdarea și bunul simț al unor persoane cuminți, care chiar au ce face în viețile lor. Mai exista și posibilitatea de a dori să se lanseze pe spinarea muncită a altora, care au putut crea ceva efectiv cu mintea lor ascuțită, ori cu talentul lor nativ.
Nu mai bine de două săptămâni sunt de când, chiar mie mi s-a întâmplat să fiu trasă de mânecă de o terță persoană, care mi-a comunicat cu ironie, că peste noapte am devenit vedetă, în urma unui articol scris de un binevoitor aparent zâmbitor ce ținea la spate cuțitul și care evident nu mai putea dormi noaptea liniștit din cauza mea, sau poate doar rămăsese fără subiecte și în cine putea să lovească decât într-o persoană, care își vede efectiv de drumul ei, fără a dori să se bage în anturaje de proastă factură și fără a dori să iasă în față și fără a dori să fie băgată în bârfe. Când am citit aberațiile cu pricina m-a bufnit râsul și mi-am dat seama că, oricât voi încerca vreodată să măsor prostia unora și să o pot înțelege dupa o îndelungă analiză, cu siguranță nu voi reuși. Am ajuns deci la concluzia că, trebuie să mă dau bătută pentru a nu-mi irosi timpul extrem de prețios și să-i oftic pe acești așa ziși „oameni de bine” în continuare, văzându-mi de drumul meu și tratându-i cu dosul așa cum merită, căci până la urmă indiferența doare cel mai tare, iar cel mai deștept cedează.
Nu știu cum se face că fără să vreau și fiind chiar de cele mai multe ori draguță (poate chiar din acest motiv se întâmplă) tot reușesc să-i calc pe unii pe bombeu, nu știu cum se face, că un om așa mic, cum sunt eu deranjează niște oameni atât de MARI..nu știu cum se face, că din prea multă naivitate ajung să pun întrebări atât de deranjante și atunci când le pun se declanșează un adevărat tzunami.
Domnilor, până mai ieri eram atât de neînsemnată, atât de blondă și atât de ștearsă, încât pur și simplu nu existam, iar acum vă împiedicați de mine și vă loviți atât de rău, precum a fost lovit Goliat de piatra lui David. Ce s-o fi întâmplat oare, am crescut eu, ori voi ați ajuns atât de mici și neînsemnați, încât nu mai știți cum să vă agățați cu disperare de mine, precum alpinistul, care se agăța de stâncile muntelui? Ori eu am fost atât de naivă, încât nu am văzut că sunt înconjurată de gândaci? Unde-oi fi pus oare insecticidul ăla, că mâine poimâine ajung să se înmulțească atât de tare gândacii și moliile din jurul meu, încât voi fi chemată să dau socoteală, precum o persoană pe care o tot văd în ultima vreme cum se perindă cam des pe la TV, în urma unui subiect legat tot de genul acesta de insecte…:P
O să mă gândesc la asta și voi medita precum Harry Potter la Piatra lui Filosofală…sau mai bine nu, am lucruri mult mai bune de făcut.

Tot eu

Cand ingerii canta timpul se opreste in loc(28.10.2012)

Această prezentare necesită JavaScript.

Când îngerii cântă timpul se opreşte în loc
de Elena Irina SPILCA
foto Cosmin LUMINAROIU

Vineri 26.10.2012, în club Tonka după orele 21.00, a avut loc un extraordinar concert de caritate, iniţiat cu scopul de a salva viaţa unui băieţel pe nume Victor, în vârstă de doar patru luni, care s-a întâmplat din păcate să fie chiar nepoţelul meu.
Când am aflat de gravitatea stării sale de sănătate în urmă cu aproximativ o săptămână, am vrut din toată inima să fac orice mi-a stat mie
în putere să-l ajut, atât pe el cât şi pe verii mei. Atunci am început să caut soluţii practice, idei, care să îi ajute pe părinţii săi, să strângă suma de bani, de care aveau nevoie pentru a-şi putea trimite îngeraşul la operaţie în Germania. Diagnosticul pus de medici nu dădea micului omuleţ şansa ca această intervenţie chirurgicală să poată fi făcută în ţară: anomalie de întoarcere venoasă pulmonară, stenoză aortică subvalvulară.
Am pornit aşadar la drum înarmându-mă cu răbdare şi cu imaginaţie, deşi timpul mă presa şi mă strângea precum o menghină surdă, am început să contactez asociaţii de într-ajutorare a copiilor cu probleme, să fac cunoscut cazul pe facebook, să contactez personalităţi…să sun prieteni sau cunoştinţe ce credeam eu că le-ar sta în putere să mă ajute. Toate încercările mele păreau a se risipi fără soluţii concrete, precum nisipul fin de pe faleză lovit de valurile mării învolburate.
M-am înfuriat pe viaţă, pe oameni şi pe tot ce mă înconjura pentru o fracţiune de moment, un moment de slăbiciune şi oboseala cercetării. De câte ori îmi venea să renunţ, îmi revenea obsedant în minte imaginea nepoţelului meu dintr-o fotografie, în care stă pe o parte cu mâinile împreunate în rugăciune şi îmi reveneau în minte sunetele asurzitoare ale aparatelor, ce la începuturile scurtei sale vieţi de până acum, îl ţineau în viaţă. Atunci am spus cu tărie şi înverşunare NU, NU accept să mă dau bătută, nu accept să cred că nu pot găsi oameni, care să audă strigătul meu şi al părinţilor de ajutor disperat, nu accept să-l las pe copilul „victorios” să piardă bătălia cu viaţa.
El este Victor, copilul care-şi cere dreptul la viaţă…Chiar dacă îmi voi folosi şi ultimele resurse fizice şi intelectuale, chiar dacă voi merge până la Meca şi înapoi, chiar dacă voi munta munţii Carpaţi din locul lor, eu voi lupta pentru inima lui, iar inima lui se va face bine. Atunci, pe când îl certam pe Dumnezeu că nu mă ascultă, pe când îi ceream să-mi dea inspiraţie, pe când îmi puneam la bătaie experienţa de viaţă şi intelectuală, atunci în secunda aceea nestemată s-a născut ideea…
Ideea unui concert de caritate, la care să participe toţi interpreţii din ediţia trecută a „Vocii României”, dansatori, şi alte nume cunoscute din muzica românească, toţi într-o singură suflare, pentru a avea un singur scop: acela de a lupta pentru a câştiga victoria cu viaţa a micului meu prinţ. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am început să mă gândesc cu speranţă cum să-mi pun dramul de sclipire în aplicare. Speranţa mi-a adus voinţa şi încăpăţânarea acerbă. Am vorbit cu prieteni despre ideea mea…Lor li se părea greu, aproape imposibil de îndeplinit. Cum să ajugi să vorbeşti cu aceşti oameni, era întrebarea lansată de ei asemenea unei bombe cu ceas…Si, de ce nu aş vorbi, spuneam eu, ei nu sunt tot oameni în carne şi oase ca şi mine? Am să le prezint ideea mea şi îi voi convinge că merită să-l ajute pe Victor prin mine. Da, aşa voi face, spuneam eu mai mult decât convinsă. Am vorbit cu domnişoara Oana Radu una din interpretele de la „Vocea României” care a acceptat iniţial să punem în aplicare acest concert, cu condiţia să găsesc un club care să ne susţină evenimentul.
Am pornit deci în căutarea unei locaţii şi am găsit-o, nu una ci mai multe, însă din diferite motive mai mult sau mai puţin personale m-am oprit la Tonka. Aşadar ce aveam până acum: o idee, un om care părea dispus să pornească cu mine la drum şi o locaţie. Hmmm….mult prea puţin pentru a putea duce la bun sfârşit ideea mea. Atunci am făcut rost de nişte contacte care să mă ajute să-mi continui visul. Am sunat şi iar am sunat, o grămadă de interpreţi, m-am lovit de o sumedenie de refuzuri până am dat de „fratele” meu mai mic de suflet, Marian Vasilescu, care cu un entuziasm incredibil şi cu blândeţe în glas m-a asigurat simţindu-mi tristeţea şi dezamagărirea, că el personal se va ocupa în paralel cu mine ca acest eveniment să prindă contur. Omul cu zâmbetul de mărgăritar mi-a dat curaj prin candoarea vocii lui, prin încrederea pe care a avut-o în mine, să merg mai departe, să nu mă dau bătută. Mai erau mai puţin de şase zile. Doamne, timpul este cel mai mare duşman al meu în acest moment îmi spuneam deznădăjduită. Cum să fac să mă mişc mai repede? Deja scrisesem pe internet ca şi cum ideea mea era deja materializată, că vineri 26.10.2012 va avea loc un concert extraordinar unde vor veni numele cunoscute de la „Vocea României” ediţia întâi. Ca prin minune Marian m-a sunat a doua zi şi a început să-mi spună că vine şi Robert Patai cu Cristina Vasiu.
Între timp l-am sunat pe celălalt frate al meu de suflet, îngeraşul pârâcios, cum îmi place mie să-i spun…Dragoş Chircu, cine altul? Era aiurit, parcă îmi imaginam aripile sale şifonate şi îi auzeam vocea posomorâtă. Cred că îl întrerupsesem dintr-o întrevedere de gradul 0…Omul mi-a spus că va medita asupra propunerii mele şi m-a îndrumat să-l sun a doua zi după ora 14. Nu a fost nevoie să-mi spună de două ori. Am stat de capul lui până mi-a spus DA. Ce să vă mai spun…în timp de 7 zile am creat CONCERTUL VIEŢII MELE aşa cum Dumnezeu a creat lumea, pornind doar de la o idee.
Aşa cum mi-a promis, Marian s-a ocupat pe partea lui să-şi convingă colegii(Cristian Sanda, Alexandra Crăescu, Ana Odagiu, Alexandra Uşurelu, Alina Dincă, Andrei Ion, Dana Neacşu-pentru cei mai mulţi dintre voi cunoscută sub numele de D.J. Harra) că merită să lupte împreună cu noi pentru o cauză nobilă. Pe parcurs mi-au acceptat invitaţia diferiţi dansatori: Salsa Con Sabor, Zen Crew, BuBu şi trupa sa de street dance, Raluca Rădulescu şi Adina Cristian, talentatul interpret de latino Gigel Frone, a cărui modestie şi bunătate m-au impresionat peste poate, chitaristul Andrei… Aşa DA, acum pot spune că am un afiş în toată regula, mi-am spus cu convingere.
Ca şi cum nu ar fi fost suficient, când credeam că nu mai au de unde să curgă surprizele, m-am tezit cu un mesaj de la un interpret special pentru mine, prin profunzimea interpretării creaţiilor sale, ce denotă clar personalitatea-i nebună, sfidătoare a ceea ce se numeşte comercial, cu un tupeu greu de definit. Cine nu l-ar recunoaşte dintr-o mie de voci pe Radu Almăşan, care s-a lansat în România în vremea adolescenţei mele rebele…Doamne cel mai iubeam atunci, într-un mod platonic şi naiv, ce mă mai regăseam în versurile pieselor lui. Şi acum îmi răsună în minte ca şuieratul unei adieri de vânt melodia „Două mâini”…
Omul cu voce de zeu m-a întrebat cu modestie, văzând afişul postat pe peretele de la Facebookul lui împreună cu comentariul meu, prin care făceam de zor propagandă concertului şi cazului lui Victoraş, dacă mă poate ajuta cu ceva…M-am uitat de două ori peste întrebarea cu pricina să văd dacă mă înşeală vederea, dacă ceea ce mi se întâmplă este real sau e doar aievea. DA era cât se poate de real şi atunci i-am răspuns, confirmându-i că mă poate ajuta, dacă vine să facă o cântare la evenimentul meu, pentru a se alătura nouă, cei care vroiam să-i dăm dreptul lui Victor de a avea o viaţă normală plină de optimism şi râs cristalin, asemenea oricărui copilaş. Imediat a doua zi Radu mi-a confirmat că va veni la concert şi va câmta pentru cauza noastră.
Vă întrebaţi cum a fost concertul? Vă pot spune că a avut pasiune, culoare, varietate şi impulsivitate, creativitate şi frumuseţe, că voi cei care nu aţi venit, habar nu aveţi ce aţi pierdut. Cu toţii cei de mai sus, au dat tot ce au avut ei mai bun, totul pentru copilul victorios, care-şi cere dreptul la viaţă: „Inima mea mică are nevoie de inima ta MARE!”. Acesta a fost sloganul care ne-a animat pe toţi „să mergem înainte cu tupeu”.
Radu Almăşan ne-a încălzit sufletele cu trei piese cântate cu atâta patos în acorduri senzuale de chitară, cu vocea-i plină de ecou ce răsuna parcă munţi…
Ce pot să vă mai spun? „Fratele” meu Marian Vasilescu şi-a adunat muşchetarii şi au fost astfel: „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”…, cântând într-o singură suflare pentru inima mică a lui Victor din inima lor MARE.
Când „îngerii”au început să cânte, timpul s-a oprit în loc, atât pentru mine cât şi pentru cei care le-au ascultat vibraţiile vocilor dumnezeieşti. Surpriza surprizelor dragii mei prieteni a fost pentru mine Dana Neacşu(cunoscută vouă drept DJ Harra), care ne-a îmbiat cu glasul său cald, printr-un duet cu Marian Vasilescu şi credeţi-mă pe cuvânt, chiar a cântat live şi profesionist pe deasupra.
Am legat prietenii cu oameni care, au venit doar pentru a ajuta un copil inocent, am legat prietenii cu oameni care, deşi nu mă văzuseră niciodată au sărit să mă ajute fără nici un fel de pretenţii, care nu s-au gândit de două ori atunci când le-am lansat o propunere, având o maximă încredere în mine. Aşa cum le-am spus-o şi acolo o spun şi în acest articol: eu sunt un om loial ce nu uită vreodată când i se întinde o mână şi nu voi pregeta vreo clipă, aşa cum nu au făcut-o nici ei, să le sar în ajutor dacă vor avea nevoie.
Şi Doamne ce frumos a mai fost! Parcă am trăit un vis, ce peste noapte a devenit realitate. A fost visul meu, visul unei nopţi de octombrie trist, născut din dorinţa de a ajuta un suflet mic dar cu voinţă de fier(Victor).

Vazut-am sufletul oamenilor, precum vad curcubeul dupa ploaie

Vazut-am sufletul oamenilor, precum vad curcubeul dupa ploaie
de Elena Irina SPILCA

Am o multumire in suflet, pe care cu greu o pot defini in cuvinte. Mi-e inima usoara precum un fulg, iar gandul imi zboara la schimbarea din viata mea, ce a avut loc intr-o secunda, odata cu venirea pe lume a lui Victor, bebelusul verisorilor mei. Acest omulet m-a facut prin dorinta de a-l ajuta sa-ai vindece inimioara ce s-a nascut cu o malformatie grava, sa ma regasesc si sa redescopar in mine valori demult uitate si increderea in oameni. Am organizat un concert ieri seara, pentru care am muncit pe branci timp de o saptamana, dormind doar cate doua ore pe noaspte, alaturi de oameni ce pana mai ieri imi erau necunoscuti, ori ii stiam de la TV sau de altii nici macar nu stiam de existenta lor. Este adevarat ca, in acelasi timp pe de alta parte, oameni pe care ii consideram prieteni si pe care ii cunoasteam de ani de zile, nu doar ca nici macar nu au intors capul sa ma ajute cu ceva, dar nu au venit nici sa asiste la concertul organizat de mine pentru Victoras. Ca sa spun mai pe sleau: oamenii din viata mea s-au selectat singuri…

Această prezentare necesită JavaScript.

Multumesc lui Radu Almasan pentru amabilitatea de a da curs invitatiei la acest concert. Ne-a sensibilizat cu melodiile pe care le-a cantat cu foarte mult patos…Multumesc familiei sale, care a venit in formula completa, pentru a lua parte la acest eveniment, cat si domnului Ionut Contras, managerul sau…, domnului Gigel Frone, trupelor de dans Zen Crew, lui BuBu si trupa sa, Adinei Cristian si Ralucai Radulescu impreuna cu trupa Chance, Salsa con Sabor(Condrache Gabriela si partenerul), colegilor mei si prietenilor care au venit sa imi fie alaturi si m-au incurajat( cameramanului Dan Veres, fotografului Catalin Ovreiu, redactorului Anda Vladu, Vladu Teodor, redactorului Andreea Cristian, redactorului Cosmin Luminaroiu, inginerilor de sunet Hertz si Daniel Nicolae care s-au asigurat ca sunetul va fi perfect, atat prin aparatura necesara cat si prin coordonare) si nu in ultimul rand prietenilor mei, cum imi place mie sa spun interpretilor din editia trecuta a emisiunii de pe ProTV „Vocea Romaniei”: Marian Vasilescu, Dragos Chircu, Cristian Sanda, Andrei Ion, Robert Patai, Alexandra Craescu, Alina Dinca, Alexandra Usurelu, Anei Odagiu, A Istrate Claudiu, Dana Neacsu(dj Harra), Tudor Man.
Multumesc si domnului Stefan Stan pentru donatia facuta. Dumnealui nu a putut onora inivitatia, dar a contribuit cu o suma de bani prin managerul sau. Cum am spus tot ajutorul din lume este binevenit pentru Victor…
Multumesc ziarului Can Can reprezentat prin redactorul Simona Odorhean cat si redactorului Cristian Tudor, Postului de Televiziune Kanal D prin emisiunea „Drept la Tinta”, Revistei „Sapte Seri”, clubului Tonka si tuturor oamenilor care s-au aflat alaturi de mine in spatele acestui reusit eveniment… toti sunt oameni cu suflet, care au rezonat cu durerea noastra si ne-au inteles fara a face din acest necaz un subiect lacrimogen, demonstrand ca din orice nenorocire poate iesi ceva bun si se pot lega prietenii pe viata…
Victor va va fi recunoscator candva si poate intr-o zi va bate la usa casei voastre pentru a va multumi personal.
Pana atunci eu, Elena Irina SPILCA va respect, va iubesc si va sunt vesnic recunoscatoare pentru gestul vostru…